Mulţi oameni susţin că potopul este un basm. Aceştia susţin că o asemenea catastrofă globală nu s-ar fi putut intâmpla. Dar oare este adevărat că acesta a avut loc?
In privinţa potopului,se crede că
-A fost unul singur pe plan global
-Au fost mai multe potopuri,dar nu aşa de extinse.
Fosilele
Definiţia fosilelor este: Fosil/-ă=Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦Bătrân (cu idei și atitudini învechite). (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului.
Deci fosilele s-au format după ce animalele au murit ,iar oasele lor au rămas in pământ,făcându-se piatră.
Dar oamenii nu au știut întotdeauna ce sunt fosilele.
Lucreţiu, poetul şi filosoful roman din secolul 1, î. Hr., a rezumat în De Rerum Natura (Despre natura lucrurilor) cea mai mare parte a cunoştinţelor despre fosile din vremea sa : "Nimic nu rămâne mereu cum a fost. Totul se mişcă. Totul este transformat de natură şi forţat să adopte noi direcţii. Un lucru, uscat de timp, îmbătrâneşte şi se descompune. Un altul răsare din dezonoare şi devine puternic. Multe specii trebuie să se fi stins definitv fără să reuşească să se reproducă." O apreciere extrem de corectă şi de modernă. Deşi Lucreţiu nu a văzut niciodată un schelet de dinozaur, probabil că dacă ar fi aflat de existenţa trecută a unei astfel de fiinţe nu ar fi fost atât de şocat, aşa cum au fost erudiţii de mai târziu.
Se spune că Xenofan, filozof din şcoala ionică timpurie, a observat sus în munţi, fiinţe marine fosilizate şi a interpretat fenomenul - foarte corect de altfel- afirmând că acei munţii se aflaseră o dată sub apă. Mai târziu, Herodot a ajuns la aceiaşi concluzie privitor la cochiliile fosilizate de scoici din munti.
Savantul arab Avicenna a derutat lumea timp de secole, opunându-se ideii că un metal poate fi transformat în altul. Greşeala a constat în faptul că şi-a extins argumentele asupra oaselor care, potrivit convingerilor lui, nu se puteau transforma în piatră. Ori majoritatea fosilelor sunt pietrificate: ţesutul viu, original, este înlocuit de rocă.
Până în secolul al IV-lea d.Hr, biserica condamnase opiniile lui Lucreţiu referitoare la fosile (în acelaşi timp acceptându-i conceptele cele mai improbabile). Cuvântul Bibliei devenise litera adevărului, iar aceasta nu conţinea nici o aluzie la apariţia unor noi animale sau la dispariţia celor existente. Chiar şi în secolul al XVI-lea misterul fosilelor se păstra încă, deşi între timp fuseseră găsite mii de alte fosile, multe dintre ele fiind schelete integrale. "Susțin că animalele au luat viață deodată,la cuvântul Domnului" scria Martin Luther. "la fel ca toți peștii din mare. Deși o pasăre individuală moare,specia sa nu poate muri."
Tot în secolul al XVI-lea Georgius Agricola a inventat cuvântul fosilă care pe atunci se referea la orice obiect dezgropat. El credea că fosilele nu erau decât nişte pietre modelate de natură, ca şi cristalele.
Un secol mai târziu, în 1650, arhiepiscopul James Usher a adunat vârstele tuturor bărbaţilor şi ale femeilor menţionate în Biblie şi a ajuns la declaraţia sa de o precizie celebră: Dumnezeu a creat lumea Duminică, pe 21 octombrie, la ora 9 dimineaţa, în anul 4004 î.Hr. Această dată nu lăsa prea mult timp pentru apariţia şi extincţia unor noi creaturi, ca să nu mai vorbim despre civilizaţiile Egiptului, Sumerului şi Babilonului. Pentru a da o explicaţie oaselor dezgropate de mineri, erudiţii şi clericii au apelat la un amestec de argumente contradictorii.
O teorie spunea că oasele, deşi aveau formă de femururi, degete şi clavicule, erau de fapt pietre (opinia lui Georgius Agricola, inventatorului termenului de fosilă) şi asemănările erau doar o coincidenţă.
O altă teorie susţinea că oasele misterioase erau într-adevăr oase, însă "modele ale creaturilor abandonate de Dumnezeu", fiinţe pe care le crease ca pe nişte încercări, iar, apoi le aruncase, umplând pământul cu rămăşiţe.
Alţii credeau că oasele sunt "proiecte ale unor creaturi viitoare" de pe planşa Domnului.
Cel mai popular argument pentru o vreme a fost acela că fosilele sunt nişte creaturi care au dispărut, însă doar pentru că nu s-au grăbit să ajungă la Arca lui Noe. Drept pedeapsă, Dumnezeu i-a înecat pe toţi întârziaţii în timpul potopului. Aşadar fosilele stranii descoperite ce nu semănau cu scheletul vreunui animal cunoscut , erau oasele animalelor rătăcite, antediluviene, adică dinaintea potopului.
Această idee prin ea însăşi era un compromis serios faţă de strictele învăţături biblice. Căci Biblia spune foarte clar că Domnul i-a poruncit lui Noe să aducă în arcă "toate vietăţile de toate felurile". Totuşi fosilele se acumulau într-un ritm atât de copleşitor, încât era nevoie de un compromis pentru a scăpa cu faţa curată.
În scurt timp a apărut nevoia forţării şi mai mult a credulităţii publicului. Exploratorii începuseră să descopere sute de specii noi de păsări, reptile şi mamifere în Americi şi în Australia - de exemplu cangurul. Trimişi pe mare în Europa, cangurii reuşiseră în mod evident să urce în arcă. Dar cum ajunseseră ei de pe Muntele Ararat până în Australia? Chiar mai şocant, din aceste locuri îndepărtate începuseră să apară mii de schelete fosilizate nemaivăzute. Era limpede că arca nu fusese suficient de mare pentru a salva câte două exemplare din fiecare specie. Plus că unii insistă şi în ziua de astăzi că dinozaurii au prins şi ei un bilet pentru arcă.
Aceste dileme problematice au înecat în scurtă vreme teoria potopului, mai precis teoria potopului unic.
Cel mai cunoscut naturalist francez al secolului al XIX-lea, baronul Georges Cuvier, a sugerat existenţa mai multor potopuri, fiecare dintre acestea distrugând majoritatea creaturilor existente în vremea respectivă şi lăsând în urmă oasele şi amprentele scheletice ale acestora. În urma fiecărei astfel de distrugeri, Dumnezeu a creat forme de viaţă care să ia locul celor dinainte, acestea fiind mereu diferite.
Îm secolul XIX, geologii au început să înţeleagă că Pământul dăinuia de suficient timp pentru ca multe specii să aibă răgaz să apară şi să dispară. În 1842, Richard Owen a inventat cuvântul dinozaur pentru a desemna fosilele de reptile comune descoperite frecvent. În 1854 acesta a pus la punct o expoziţie de dinozauri în Palatul de Cristal de la Londra care a fascinat complet publicul.
Câţiva ani mai târziu Darwin a asigurat în sfârşit fundamentul teoretic al studiului fosilelor, fundament pe care ne sprijinim şi astăzi. În istoria îndelungată a Pământului s-au produs catastrofe şi extincţii în masă repetate, iar speciile supravieţuitoare, sub presiunea mediului, au evoluat pentru a umple golurile lăsate.
În prezent, oamenii de ştiinţă cunosc cel puţin cincisprezece catastrofe sau sfârşituri geologice majore, fiecare marcând extincţia anumitor animale dominante.
1.Mai multe potopuri
Teoria mai multor potopuri ne este prezentată de Darwin,după cum am zis mai sus. Aceasta susține ideea că nu a existat un potop unic,ci mai multe. Așa că unele specii au dispărut,iar altele au apărut.
2.Un singur potop
Teoria aceasta prezentată de Biblie in Geneza. Aici se prezintă modul in care Dumnezeu îi zice lui Noe să facă o corabie si să ia în ea "câte șapte perechi din toate dobitoacele curate,câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască;o pereche din dobitoacele care nu sunt curate,câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască."
Și acum vine întrebarea: Cine are dreptate? Păi dacă ne gândim putin,ne putem da seama că dacă ar fi fost mai multe potopuri,nu s-ar fi putut găsi fosile din locuri foarte depărtate,dar care datau acolo din aceași perioadă. Apoi Geneza 7:11 arată că "s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor". Citind Geneza 1:6-7 şi 2:6, s-ar părea că mediul de viaţă de pe Pământ a fost unul mult diferit de acela pe care îl trăim noi astăzi. Bazat pe acestea şi pe alte descrieri biblice, dar şi pe baza fosiliferă şi pe descoperirile geologice, este presupus în mod rezonabil că la un moment dat în istoria planetei, ea a fost acoperită cu un fel de înveliş de apă. Acest înveliş este posibil să fi luat forma unor vapori de apă sau a unor inele, ceva similar cu inelele de gheaţă ale planetei Saturn. Acesta, în combinaţia cu un strat mare de apă subterană, ambele fiind revărsate pe pământ (Geneza 2:6) ar fi condus la o inundaţie planetară, globală.
Există numeroase dovezi extra-biblice care arată de asemenea că în istoria planetei a avut loc o catastrofă mondială precum un astfel de potop. Mormintele vaste de fosile găsite pe toate continentele, cantitatea mare de depozite de cărbune care ar implica acoperirea rapidă a unor cantităţi impresionante de vegetaţie, faptul că fosile oceanice sunt descoperite pe vârfurile muntoase din întreaga lume, cele peste 270 de relatări legate de potop descoperite în întreaga lume, şi numărul extrem de mare al formaţiunilor geologice care prezintă straturi vaste de depuneri sedimentare (inclusiv cele descoperite în Marele Canion al fluviului Colorado din SUA), toate acestea conduc la faptul că potopul a fost unul global, la scară planetară.
Și acestea dovedesc că a fost și unic.
Surse:Gândeşte Raţional - pentru cei care mai întâi cercetează! şi A fost potopul lui Noe unul global sau local?
